Constituţia României Sursa foto:viata-libera.ro

Dumitru Mugurel VINTILĂ

Deteriorarea politică în România, nu este o surpriză. Ce poate fi mai grav pentru o Democrație decât pierderea încrederii și a respectului populației în clasa politică și în instituțiile statului. Nu pot să nu recunosc că atitudinea este pe deplin motivată. Cei mai mulți refuză soluțiile radicale și stau în expectativă. Cei care se agită, cred, că au găsit soluția ideală însă este o concluzie emoțională. Greșelile Sistemului, care n-a ținut cont de sensibilitățile oamenilor, a provocat "îndârjire populară". Pe fondul acestei încăpățânări este inutilă orice discuție logică. Am fost în politica post-decembristă de la început și am urmărit evoluțiile politice până astăzi. Îmi permit să constat că Mecanismul politic post-decembrist, așa cum este legiferat prin Constituție, este compromis în practică. Doar modificat ar putea oferi pârghii pentru restabilirea unui raport sănătos între societate și conducerea politică. Un rege i-a cerut lui Solon Legiuitorul să-i compună un cod de legi. „Spune-mi, rege, cum este poporul pe care vrei să-l conduci și o să-ți dau codul de legi (Constituție) adecvat".

Cei care au conceput Constituția din 1991 n-au ținut cont de caracterul poporului, ci de temerile sale. Motivele sunt multiple,  dar nici nu mai contează. În ultimele decenii, s-a dovedit că poporul român dorește claritate; vrea să știe ce atribuții exacte au aleșii săi, pentru a-și putea exercita asupra lor dreptul democratic al controlului și implicit pe cel al evaluării , când este chemat să voteze. În continuare, voi încerca să fiu cât mai succint și pe înțelesul oricui. 

Prima măsură: să se hotărască dacă vrem Republică semi-prezidențială sau doar un Președinte - simbol național. Prima variantă s-a compromis, în practică. Amintesc poziția ultimului ocupant de la Cotroceni, care a manevrat până când: „acum, am guvernul meu" Mai mult, s-a dovedit că ultimii președinți nici rolul de mediator nu l-au exercitat în mod corespunzător. De multe ori, societatea urmărea ca la circ intrigile și relațiile scandaloase dintre președinte și partidele politice, adâncind și mai mult confuzia în legătură cu practica politică reală. Așadar, este evident c-ar fi preferabilă o Instituție Prezidențială simbol național, independentă de partidele politice. În acest caz, Președintele ar putea fi ales prin consens de către Parlament. 

A doua măsură: să hotărâm - în sfârșit - ce fel de Legislativ dorim: bicameral (cum este acum) sau unicameral. Practica din ultimele decenii a dovedit inutilitatea sistemului bicameral, care îngreunează procesul legislativ și provoacă birocrație. Un efect pervers este și multitudinea de Ordonanțe de urgență emise de Guvern, pentru deblocarea actului administrativ. În afara faptului că emiterea lor nu este întotdeauna dictată de bune intenții, chiar dacă au putere de lege, au o mare problemă - nu sunt dezbătute. Este de înțeles că, în aceste condiții, societatea pierde încrederea în actul legislativ. 

A treia măsură: alcătuirea și funcționarea Guvernului. Avem tot felul de coaliții de partide, unele mai ad-hoc ca altele, o sumedenie de prim-miniștri maziliți și de miniștri trimiși acasă și tot nu cunoaștem exact cine poartă vina pentru rateuri; așa că, „să fiarbă toți în aceeași oală". Rezolvarea o oferă Parlamentul unicameral. Primul ministru este responsabil pentru actul guvernamental în ansamblu, pentru fiecare membru al Guvernului și pentru relația directă cu UE (EUCO). Guvernul poate fi monocolor sau de coaliție. Controlul este exercitat numai de Parlament. Dacă, respectându-se procedurile stabilite, in extremis, nu se poate alcătui guvern, se hotărăsc alegeri anticipate. Parlamentul unicameral și transparența Executivului vor obliga partidele la revizuirea politicii de personal.