Constantin MOLDOVAN

Se știe că este mult mai ușor a dărâma decât a construi și ar trebui să pricepem asta dincolo de anumite gânduri care ne întunecă, uneori, sufletele. 

Este important să înțelegem că bunătatea nu poate fi mimată pe porțiuni - doar atunci când interesul ne-o cere! - și că este chiar greșit să pozăm în imaculați și nepătați atâta timp cât realitatea ne contrazice vizibil. 

Poezia de astăzi este despre… unii care se cred ,,deștepții’’ pământului, considerând că totul li se cuvine, neînțelegând că viața este cu suișuri și coborâșuri, că mai devreme sau mai târziu toți vom fi judecați după întunericul sau lumina din suflete…

*** 

Mulți o fac, azi, pe deștepții,

Însă pentru mine-s morți.

Odihnească-se cu drepții,

Sclavi ai propriilor sorți. 

Voi lăsa umbra uitării

Peste răi, peste inculți, 

Fiind pradă disperării

E păcat și să-i insulți.

Nu pot face înțelegeri,

Nici măcar nu pot glumi,

N-am nevoie de prelegeri

Despre verbul ,,a iubi’’.

N-o să-accept vreo umilință

De la nimeni pe pământ

Și-mpăcat cu-a mea credință

Voi continua să cânt

Și voi scrie mai departe,

Înmuind pana-n simțire,

Închizându-i într-o carte 

Pe cei plini de nesimțire. 

Nu-i voi mai lăsa să vadă

Niciodată când mi-e greu,

Dar de m-or ,,călca pe coadă’’, 

Să-i ferească Dumnezeu! 

O urare de la mine:

Să-și păstreze dinții deși!

Despre morți numai de bine...

Mulți chemați, puțini aleși.

Constantin MOLDOVAN 

Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!