Deputata AUR de Suceava Veronica Grosu i-a adresat o interpelare premierului interimar Cătălin Predoiu, prin care îi cere să oprească „vânzarea” resurselor țării. Deputata se referă la concursul de oferte pentru concesionarea a 18 perimetre miniere, lansată de statul român, perimetre „care conțin zăcăminte valoroase de grafit, aur, argint, lignit, huilă, sare gemă și minereuri polimetalice”. Inițiativa aparține Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG).
„Statul concesionează aur, argint și alte resurse. Dintre loturile oferite, cele mai bogate dintre zăcăminte se găsesc la Măgura Țebii I, situată în județul Hunedoara. Zona este cunoscută pentru minereurile sale cu conținut de aur și argint. De asemenea, Polovragi Nord din județul Gorj este o zonă bogată în zăcăminte de grafit. Alături de acestea, pe listă se află și perimetre din județele Bistrița-Năsăud, Vâlcea, Bacău, Mehedinți, Buzău, Suceava și Caraș-Severin. În total, cele 18 perimetre acoperă o mare diversitate de resurse de pe întreg teritoriul țării. Sunt incluse patru perimetre de sare gemă, trei de lignit, unul de huilă și trei de minereuri polimetalice. Suprafața acestora variază de la mai puțin de un kilometru pătrat până la aproape 28 de kilometri pătrați, cum este cazul perimetrului Valea Drăganului”, a arătat Veronica Grosu.
Data limită pentru depunerea ofertelor este 15 septembrie, iar deschiderea acestora va avea loc pe 18 septembrie. Participanții trebuie să dovedească o capacitate financiară solidă, prezentând scrisori de bonitate care acoperă lichiditatea, solvabilitatea, rentabilitatea și profitabilitatea. Pe lângă aceste cerințe, se solicită documente privind experiența anterioară, calificările tehnice ale personalului, precum și dotările tehnice deținute sau închiriate. Oferta poate include și colaborări cu firme terțe atestate pentru cercetare geologică.
„Concesiunea pe 49 de ani care poate fi prelungită este de fapt o vânzare a resurselor țării într-un context în care România se împrumută pentru consum și pentru asigurarea cheltuielilor statului, printre care pensiile speciale, finanțarea partidelor parlamentare de la bugetul de stat și costuri cu dobânzile creditelor.
Practic, avem un deficit bugetar de 9,5% din PIB, un deficit comercial de peste 30 mld euro, un deficit de cont curent de peste 8% și o inflație de peste 5%. Cu alte cuvinte, deficitul a fost de aproape 30% din venituri. În acest context, România este vulnerabilă și vinde ieftin resursele țării pentru consum și deficit. Suspendați vânzarea grafitului, aurului, argintului României măcar până când deficitul bugetar va ajunge la 3% din PIB”, solicită deputata. De asemenea, ea îl întreabă pe prim-ministru când va face un studiu de impact din care să rezulte cât ar încasa România dacă și-ar exploata singură resursele.