|
|
|
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
14 unități școlare din județul Suceava, reevaluate pentru păstrarea statutului de „Eco-Școala” și a „Steagului Verde” |
374 de elevi au participat la Concursul județean „O carte pentru un prieten”, organizat de Școala Gimnazială Siminicea |
7.000 de persoane s-au bucurat, timp de trei zile, de muzică și sporturi montane, la prima ediție a festivalului Obciniada de la Gura Humorului |
Atribuțiile viceprimarilor Sucevei, schimbate pe neașteptate de primar |
Cea mai mare ediție a Târgului de Bere Auchan - peste 300 de sortimente din 25 de țări |
Corala „Ciprian Porumbescu” mai are nevoie de 6.500 de euro pentru a ajunge în Danemarca, unde va reprezenta România la European Choir Games – Aarhus |
Directorul general Mauro Peneda: Wizz Air a redeschis baza de la Suceava când s-a depășit „momentul promisiunilor” |
Festivalul concurs „CDIdei în cărți”, faza județeană, și-a desemnat câștigătorii |
Fugarul Duțu-Huțuleac, cel care a lovit un polițist cu sabia în cap, prins în Norvegia |
Gheorghe Șoldan și președintele Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer, au discutat despre posibilitatea atragerii mai multor investiții germane în județul Suceava |
La doar 27 de ani a decis să își pună capăt zilelor |
Mașină burdușită cu țigări ascunse în diverse locuri, luată la puricat la frontieră |
Percheziții la Vatra Dornei, la persoane suspecte că puneau pe piață dolari falsificați |
Primăria Rădăuți a lansat un ghid pentru siguranța copiilor care folosesc trotinetele electrice |
Probleme cu presiunea apei în Moara. Noua instalație va permite reluarea activității la parametri optimi |
Protest, ieri, în școlile sucevene. Sindicaliștii au purtat banderole albe, nemulțumiți de posibilitatea creșterii normei didactice de predare, scăderii veniturilor și nu numai |
Suceveanca Cristiana Flutur a fost aleasă președinte al Consiliului Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor |
Un parc modern și multifuncțional se va construi pe o suprafață de aproape două hectare |
Un recidivist în materie, lăsat fără autoutilitara cu care transporta ilegal lemn de foc |
USV a fost inclusă în clasamentul Times Higher Education – Impact Rankings 2025 |
Wizz Air lansează opt rute directe către destinații europene, de pe Aeroportul Suceava |
Deputatul AUR Petru Negrea consideră că majorarea TVA în HoReCa este un atac direct la antreprenorii români și la viitorul turismului |
Deputatul AUR Veronica Grosu solicită Guvernului măsuri ferme și rapide pentru scăderea șomajului în România |
Cupa Monitorul la tenis de câmp |
Peste 300 de copii au participat la Crosul „Albertina Rusu”, la Ilișești |
Tinerii handbaliști suceveni, decisivi pentru România la Mondialul sub 21 de ani |
„75 de ani de la înfiinţarea Şcolii Horodnicul de Sus” |
Evanghelia zilei |
Lansarea cărții „Hapsânca” a avut loc la Muzeul Mănăstirii Bogdana |
Ne vorbesc părinții Bisericii |
Sinaxar 19 iunie 2025 |
Perioada 19 – 25 iunie 2025 |
„Vise Țesute”, o nouă expoziție de tapiserie și broderie artistică semnată de Ecaterina Dînga Mardari, la Muzeul Arta Lemnului |